Comisia juridică a Senatului a adoptat miercuri, cu 5 voturi „pentru“ din partea (PSD şi ALDE) şi 3 „împotrivă“ (PNL, USR şi UDMR) amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu la proiectul de Lege privind graţierea. Acesta prevede ca cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului.
Fostul Preşedinte al României, Traian Băsescu, a explicat la la finalul şedinţei Comisiei Juridice că legea a fost întocmită la recomandarea instituţiilor europene. ”Comisia de la Veneţia recomandă ca abuzul în serviciu să fie vizat extrem de strict. Pentru abuzul în serviciu trebuie aplicate pedepse administrative şi recuperarea banilor. Este un act de servicu, nu obligă neapărat la încătuşări. Trebuie rezolvată scoaterea clasei politice de sub controlul procurorilor, pentru că sunt multe declaraţii sau denunţuri ale oamenilor de afaceri care fac tot felul de blestemăţii şi apoi îşi aduc aminte că în 2009 au finanţat un partid. Dacă vrem o clasă politică care să funcţioneze independent, trebuie să rezolvăm probleme de finanţare a campaniei. Trebuie să avem o clasă politică care să nu stea timorată, trebuie să avem un moment zero.”
Consiliul Superior al Magistraturii a atras atenţia că graţierea faptelor de corupţie ar fi un semnal negativ. De asemenea, Ministerul Public atrage atenţia că infracţiunile de corupţie sunt încă o problemă naţională.
”Noi nu încurajăm faptele de corupţie. Probabil această lege a graţierii se va aplica faptelor până la 1 ianuarie 2017. DIn câte spune Autoritatea Naţională a Penitenciarelor mai puţin de 1% sunt condamnate pentru fapte de corupţie” a declarat Şerban Nicolae, preşedintele Comisiei Juridice.